Ce sunt implanturi zigomatice și cui se adresează?

Implanturile zigomatice sunt o alternative la implanturile convenționale. Cunoscute și sub denumirea de „implanturile ultima șansă” sau „last resort”, implanturile zigomatice sunt considerate a fi unele dintre cele mai complexe intervenții care se pot efectua doar într-o clinică stomatologică dotată cu o tehnologie de ultimă generație. Spre deosebire de implanturile clasice, cele zigomatice se adresează pacienților care nu au os sufficient și se inserează în osul zigomatic (osul pomeților).

Sunt pacienți care și-au pierdut dinții, iar osul maxilar al acestora s-a retras extrem de mult. Aceștia și nu mai pot beneficia de implanturi clasice întrucât nu mai au os în care să fie inserat șurubul. Astfel, pacienții care-și doresc dinți ficși, dar masa osoasă nu le permite, au șansa unei intervenții cu implanturi zigomatice prin care își pot reface dantura.

 

Nu oricine poate efectua o asemenea intervenție chirurgicală întrucât, pentru a ajunge la oasele zigomatice, echipa formată din medic chirurg, anestezist și asistenți va întâlni pe traseu formațiuni anatomice așa cum ar fi sinusurile, orbita ochiului, diferite artere și nervi sau vene.

Acest tip de implant le oferă pacienților posibilitatea de a avea o lucrare fixă o viață. Totul se face într-o singură intervenție, iar timpul de vindecare este considerabil mai redus decât în cazul implanturilor clasice. Acestea mai pot fi numite și implanturi ‘ultima șansă’ deoarece pentru anumiți pacienți, oasele zigomatice sunt ultimele unde se pot insera șuruburile.

Cât de mari sunt implanturile zigomatice?

Implanturile zigomatice au o înălțime de 35 până la 55 mm, de 3-4 ori mai lungi decât implanturile clasice, care pornesc de la nivelul osului alveolar, străbat sinusul și se fixează în oasele pomeților. Lungimea implanturilor depinde de distanța dintre osul zigomatic și creasta alveolară.

Vrei sa afli mai multe? Contacteaza-ne!





    Declar că am peste 16 ani și am luat la cunoștință despre politica de confidențialitate.