Aftele bucale

05
oct.

Aftele bucale sunt leziuni de mici dimensiuni, localizate la nivelul cavității bucale (de obicei, în interiorul buzei, pe obraji sau pe limbă), fiind una dintre cele mai întâlnite probleme în rândul populației. Cu toate acestea, sunt dureroase și îngreunează vorbirea, mestecatul dar și înghițirea.

Cauza apariției aftelor este dată de consumarea unor substanțe iritante sau toxice, printre care și anumite medicamente, oboseala accentuata, a fumatului, a bacteriilor sau a unor boli infecțioase. De cele mai multe ori, sursa unei afecte bucale este infecțioasă și apare în momentul în care organsimul devine stresat iar imunitatea slăbită. Uneori este de ajuns să ne confruntăm doar cu o situație mai dificilă sau o dereglare hormonală de scurtă durată, pentru ca aceasta să se ivească. Nu excludem nici perioada menstruației sau a sarcinii, care ar putea avea un rol negativ.

Ele pot apărea individual sau într-un număr mai mare pe mucoasa cavității bucale, dar și la marginea limbii, iar forma este una ovală, de mici dimensiuni. Împrejurul lor se pot vedea un perimetru de culoare roșie, cu depuneri albicioare de fibrină.

Aceste mici leziuni se regăsesc în special la oamenii cu vârsta curpinsă între 10 și 40 de ani iar apatiția lor variază de la un individ la altul. Pe când unele persoane pot avea afte doar de câteva ori toată viața, altele prezintă serii continue, în funcție de importanța pe care o acordă prevenirii și îngrijirii acestora. Perioada de reapariție poate varia, de la zile până la ani. Cu toate acestea, apar din ce în ce mai rar odată cu înaintarea în vârstă, fiind mai întânite în randul persoanelor de sex feminin.

Respectiva ulcerație se poate recunoaște ca o umflătură mică, de culoare roșie. Aceasta oferă o senzație de disconfort în etapă incipientă.

Tratarea acesteia depinde în primul rând de cât de avansată este, însă nu există terapii care să prevină apariția. Durerile pot fi reduse cu diverse pastile de tip analgezice. Se recomandă o mai mare atenție a igienei orale în această perioadă. De asemenea, pot fi folosite clătirile cavității bucale cu argilă, salvie, coada șoricelului sau mușețel, tincturile din extrat de rădăcină de rubarbă sau smirnă dar și consumarea unor alimente precum afinele. Și propolisul sau tinctura de propolis au un rol benefic în tratarea acest probleme.

Pentru a preveni pe viitor ulcerațiile se recomandă evitarea unor alimente care ar putea să le facă să reapară, cum ar fi alunele sau citricele. Nu se recomandă alimentele picante sau care sunt prea fierbinți sau prea reci, și este de preferat să se renunțe la fumat sau la alcool. Cu toate acestea, în afară de alimente, este necesar ca pacientul să aibă o igienă dentară riguroasă, să meargă la controale și să se spele de cel puțin două ori pe zi, poate, chiar cu o pastă de dinți specială.

Leave a Comment