
Saliva este un lichid incolor și opalescent, cu rol protector, inclusiv împotriva cariilor. Aceasta este prezentă în cavitatea bucală și este secretată de către glandele salivare și poate oferi diverse indicii despre sănătatea noastră sau chiar despre starea de spirit pe care o avem, în funcție de fluxul de salivă. Senzația de gură uscată este cauzată de emoții, de anumite medicamente, de o răceală, pe când o producție prea mare de salivă poate trăda afecțiuni dentare, cum ar fi cariile, ulcerul bucal sau gingivita.
Mai jos sunt câteva informații pe care probabil nu le știai despre salivă:
- este formată din apă în proporție de 97 – 98%, restul de 2 – 3% este reprezentat de săruri minerale precum sodiu, potasiu sau clor;
- saliva are un pH de 6,87;
- rolul acesteia este de a umezi cavitatea orală, de a curăța dinții și de a reduce dezvoltarea bacteriilor;
- saliva ajută la diagnosticarea bolilor;
- saliva conține proteina C reactivă, o proteină care indică riscul bolilor de inimă în cadrul analizelor de sânge;
- saliva mamei ajută la creșterea sistemului imunitar al copilului și crește producția de anticorpi. Astfel, în trecut femeile mestecau mâncarea înainte de a o da spre consum copiilor;
- saliva este cea mai ușoară metodă de extragere a probelor ADN;
- cercetările arată că, dacă o femeie salivează prea mult, există posibilitatea ca ea să fie gravidă;
- saliva acră sau amară indică un reflux gastroesofagian;
- dacă oamenii ar avea gura uscată, aceștia nu ar simți niciun fel de gust;
- conform unui studiu al unor cercetători francezi, saliva conține un calmant natural, care este de 6 ori mai puternic decât morfina;
- aceasta ajută la vindecarea rănilor. Se crede că, pe viitor, proteina din salivă va fi folosită pentru a încetini procesul de îmbătrânire;
- saliva lipicioasă poate indica faptul că pacientul respiră mai mult pe gură;
- saliva ajută la regenerarea smalțului dinților
Saliva are o multitudine de beneficii, atât în prevenirea unor probleme dentare cât și în depistarea anumitor boli, poate oferi indicii dacă o femeie este însărcinată sau, coform unor cercetări, o proteină naturală existentă în salivă poate încetini procesul de îmbătrânire.