Efectele alimentelor cu zahăr asupra dinților

16
aug.

Jeleuri, bomboane, ciocolată, prăjituri, sucuri – ce au toate acestea în comun? Zahărul. Ce le diferențiază? Cantitatea. Ce ne poate ajuta la prevenirea problemelor dentare? Igiena orală corectă în urma alimentației cu produse care conțin zahăr dar și prevenirea unui consum atât de ridicat.

Cu toții știm efectele negative ale acestei toxine: acumularea kilogramelor și distrugerea dinților, ba chiar apariția unor probleme grave de sănătate, printre care hipertensiune și diabet.

În momentul în care zahărul intră în contact cu bacteriile din cavitatea noastră bucală, acesta se transformă în acid. Cu cât aciditatea din saliva noastră este mai crescută, cu atât calciul de pe smalțul dinților se dizolvă mai repede. Demineralizarea este un factor al consumului de zahăr din diverse alimente, care nu fac decât să crească nivelul de aciditate salivară. Bacteriile care produc cariile se hrănesc cu zahărul din alimente, scăzând PH-ul salivei. Aciditatea duce la demiralizarea smalțului dentar, care îl face mult mai puțin rezistent.

Printre alimentele care favorizează apariția cariilor se numără sucurile de fructe dar și fructele uscate, dropsurile, bomboanele, jeleuri sau caramele dar și băuturile carbogazoase.  La numai câteva ore după consumul acestora, în cazul necurățării dinților în mod corespunzător, poate începe formarea cariilor. Alte alimente pe care le consumăm poate zilnic și conțin zahăr sunt pasta de tomate și ketchup-ul, cerealele fitness, compoturile, iaurturile și sosurile pentru salate.

Este important de știut că organismul are nevoie însă de zahăr, dar în cantități echilibrate. Totul depinde de noi să păstrăm într-o constantă moderată această cantitate, pentru sănătatea noastră. De asemenea, trebuie să nu uităm că cei mai expuși la dulciuri sunt copiii – aceștia trebuie să fie educați corespunzător în privința prevenirii cariilor și igienizării corespunzătoare.

Leave a Comment