Tehnica factorilor de creștere

11
mai

Atunci când vine vorba despre proceduri de chirurgie dentară ne gândim la extracții dentare, implanturi dentare sau reabilitarea întregii danturi. Cu toate că uneori sunt absolut necesare, principala îngrijorare a pacienților o constituie vindecarea, dar și durerea și inflamația, care pot apărea post-operator.

Datorită tehnicii revoluționare PRGF putem ajuta corpul să se vindece de 7 ori mai rapid, utilizând doar o cantitate mică din sângele pacientului. Această tehnologie de vindecare rapidă este dezvoltată de BTI, Institutul pentru Biotehnologie și Medicină Regenerativă din Spania și a fost folosită, până în momentul de față, la mai mult de 700.000 de pacienți, din peste de 20 de țări, la care nu a fost observată nicio reacție adversă.

Cum funcționează?

Medicul dentist recoltează pacientului 9 ml de sange, dupa care, cu ajutorul unui dispozitiv numit centrifugă, direct în clinică, și utilizând exclusiv proteinele din sângele pacientului, se crează amestecul care accelerează procesul de vindecare a țesuturilor.  Plasma obținută este băgată într-un cuptor special și este transformată într-o membrană cu proprietăți de regenerare. Urmează apoi să fie aplicată pe zona ce trebuie vindecată. Astfel, în cazul implantului dentar ajută la integrarea osoasă a acestuia în mod natural.

Această tehnică este benefică mai ales pentru pacienții care suferă de diabet. După cum bine știți în acest caz vindecarea este mult mai lentă, iar riscul de infecție este crescut. Tehnica factorilor de creștere permite bolnavilor de diabet să apeleze cu încredere la tratamentul cu implanturi dentare.

Care sunt beneficiile PRGF?

  • Durerea și inflamația dispar
  • Procesul de vindecarea este de 7 ori mai rapid
  • Dispar riscul infecției și a complicațiilor post-operatorii
  • Utilizând sângele pacientului rata de respingere este de 0%

PRGF estetic

Te-ai gândit vreodată că propriul sânge te poate ajuta să combați semnele trecerii timpului? În clinicile Dr. Leahu tehnica PRGF este utilizată și în regenerarea pielii, luptând chiar din primele 24h împotriva îmbătrânirii tenului.

Față de alte tratamente estetice, PRGF ajută la obținerea unui ten hidratat și luminos într-un timp foarte scurt. Mai mult, ridurile de expresie sunt atenuate, iar producția de colagen și elastină este stimulată în mod natural.

Leave a Comment